Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

UNIUNEA DIVIZATĂ. Două proiecte care vorbesc de unitate eșuează să rămână unite

Brexit lipan Uniunea la apă. # Brexit-ul, o gaură periculoasă în corabia Uniunii Europene. Foto: Cristian Lipan

Divizat, Regatul Unit decide printr-un referendum istoric să iasă din proiectul Uniunii Europene, din care a făcut parte timp de 43 de ani. Ruptura care i-a luat prin surprindere până și pe cei care au votat „Leave” (pentru plecarea din UE) a început să producă deja efecte. Am lăsat publicațiile externe consacrate să vorbească despre ele.

În schimb, Vecinul.net a stat de vorbă cu românii din Marea Britanie și i-a întrebat cum au trăit ei rezultatul votului. Mai mult, am fost la psiholog ca să nu fii nevoit să o faci tu și am întrebat cum ar trebui să facă față provocărilor cei aproape 200.000 de români care lucrează cu forme legale în UK.

„În dimineața de după vot am fost cel puțin șocat. Mă așteptam ca la noi, în România, să fie de succes asemenea campanii, nu aici în inima vestului capitalizat. A fost un moment dezamăgitor pentru că aveam pretenții de la judecata colectivă a britanicilor. Eram șocat, cum s-a putut întâmpla așa ceva,” spune Andrei-Klauss Agheorghiesei, student român în Marea Britanie, cel care a realizat, împreună cu Matei Rogoz, platforma Vecinul.net.

Șocat, i-am întrebat <<Ce ați facut, fraților?>>. Ridicând din umeri și aruncând vina, ca întreaga opinie publică europeană, pe segmentul în vârstă al populației, încercau să se lepede cumva de vină,” spune Vlad Mocanu, un alt student român din UK care face parte din organizația Student`s Startup.

Rezultatul votului l-a luat prin surprindere și pe Marius Sandu, un alt român care a plecat anul trecut să lucreze în Marea Britanie.

Am fost uimit de rezultat! Pe moment, nu am știut cum să reacționez pentru că nu știam exact ce presupune această ieșire și care vor fi repercusiunile acestei alegeri. Sincer, nu mă așteptam ca locuitorii regatului să voteze într-un număr atât de mare pro-Brexit,” ne mărturisește Marius.

Când am aflat rezultatul, probabil primul lucru la care m-am gândit a fost că va fi mai greu să lucrez acolo, din punct de vedere al obținerii vizei. Nu cred că o să am probleme cu jobul, dar în Spania am prins momentul când România nu era în Uniunea Europeană și, ca să plec, a trebuit să aștept viza mai mult de o lună și a fost un stres total, plus hârtiile pe care a trebuit să le fac,” povestește pentru Vecinul.net Elena Cernat, medic român care lucrează în Londra, la cel mai mare spital de pediatrie din Europa.

 

A câștigat frica, nu logica

Pe 23 iunie 2016, 17,4 milioane de britanici, adică 51,9% dintre cei care s-au prezentat la urne, au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, iar votanții par să nu fi ținut cont de logică, ci de frică.

„Nu campania anti-imigrație a fost un succes, ci întregul stil de comunicare al taberei „Leave” (n. red. cea care a susținut ieșirea din UE). Comunicarea care induce frica în rândul oamenilor a fost eficientă în cazul acesta,” crede Vlad.

„Mi se pare deplasat să vrei să deportezi comunități întregi, încercâd să-ți salvezi țara de boala imigranților. Acest lucru mi se pare puțin probabil. În schimb, după cum ne dovedesc și evenimentele curente, imediat după acest vot, s-au declanșat unele conflicte cu tentă rasistă,” a adăugat el.

 

Ce spun românii din UK despre imigrație

„Locuind în Anglia, mi-am dat seama ca țara depinde foarte mult de imigrația europeană. Cred că nu-și dau încă seama cum îi va afecta. În spitalul unde lucrez mai mult de jumătate din colegi sunt europeni sau străini. E foarte stresant, e atât de greu încât nimeni nu vrea să acopere gărzile... Cu cine vor ei să acopere posturile dacă englezii nu vor să lucreze acolo pentru că e prea mult de lucru?,” se întreabă Elena.

Marius are convingerea că românii care muncesc legal în Marea Britanie nu vor fi afectați de acest rezultat, însă vor fi vizați, spune el, „cei care primesc beneficii fără să muncească sau cei care lucrează la negru. Scopul aceste campanii a fost acela de a stopa persoanele dornice de a primi bani fără să muncească.”

Întrebat de Vecinul.net cum au reacționat colegii lui de muncă, el a spus:

Părerile sunt împărțite printre șefi și colegi. Unii spun că sunt fericiți pentru că nu vor mai apărea oameni de prin alte părți care să le fure slujbele și spun că este vina noastră, a imigranților, că sunt plătiți atât de prost – dar uită, de exemplu, că primarul Londrei este din India! Alții susțin că acest #Brexit este unul din cele mai rele lucruri care se puteau întâmpla.”

 

Trăiesc cu speranța reconcilierii

„Cred că e foarte greu să se facă previziuni în acest moment. Sunt foarte multe incertitudini, Parlamentul trebuie să fie de acord cu rezultatul și, chiar dacă Marea Britanie iese din UE, trebuie să se vadă dacă va fi o ieșire totală sau altceva. Vom vedea,” a mai spus Elena pentru Vecinul.net.

„Cred cu putere că UK nu va părăsi UE. Dacă, însă, va părăsi Uniunea, Marea Britanie riscă să se destrame efectiv” e de părere Andrei-Klauss.

 

„Mă reorientez către continent”

Întrebat ce va face dacă ruptura se va produce, Andrei-Klauss a spus că își va face studiile de masterat într-o altă țară.

„Trăim într-o lume globalizată, deci dispariția dintr-un acord continental a unei singure țări nu ar fi o problemă pentru mine. Termin în timp facultatea, având în vedere că procesul de ieșire din UE ar dura în jur de doi ani. UK a devenit un mediu foarte labil, iar eu nu-mi permit să risc să aplic la un master pe care l-aș începe în toamna anului viitor și, deci, să îmi prelungesc șederea cu încă un an. Mă reorientez către continent,” a fost concluzia lui.

 

Sfatul psihologului pentru românii din UK: Vedeți-vă de treabă și va fi bine!

Vecinul.net l-a întrebat pe psihologul Paul Diaconescu cum ar trebui să reacționeze românii în fața unor comentarii rasiste din partea britanicilor și ce ar trebui să facă la locul de muncă.

„Cu siguranță o să te deranjeze orice o să ți se reproșeze, dar asta nu înseamnă că nu poți fi politicos. Cred că este un moment pentru calm și răbdare, chiar dacă e dificil sau nu te simți bine venit. Nu cred că românii ar trebui să facă ceva deosebit, ci pur și simplu ar trebui să facă ceea ce au făcut și până acum. Cel mai bun lucru pe care îl pot face românii din Marea Britanie este să fie muncitori și buni profesioniști,” a fost sfatul psihologului.

 

De ce preferă britanicii imigranții din alte țări decât cei care vin din UE

Potrivit lui Paul, britanicii nu par deranjați nici acum de imigranții din țările sărace din afara Europei.

„Și înainte aceștia ocupau poziții și joburi în servicii și în zona necalificată, erau plătiți după cum voiau patronii și erau tot timpul sub amenințarea expulzării. Forța de muncă din UE e altă poveste pentru că e reprezentată de cetățeni europeni care au aceleași drepturi ca și cetățenii britanici. În al doilea rând, vorbim din ce în ce mai mult de persoane calificate sau supracalificate, ingineri, doctori, asistente, IT-iști, care pot concura cu cetățenii britanici pe salarii mai mici și cred că, de fapt, asta este problema britanicilor cu imigrația din UE,” susține Paul.

„Cred că e important ca fiecare român din străinătate să-și facă un inventar și să se întrebe de ce este acolo și dacă ceea ce i se întâmplă acum este un cost pe care îl poate suporta pentru ce primește în schimb,” a concluzionat psihologul pentru Vecinul.net.

Abonează-te la Vecinul.net prin SMS sau card (cost de la 15 lei pe lună) și susține acest proiect media independent să ofere conținut de calitate. Fii vecinul nostru și susține-ne! 

Ai nevoie de cont premium pentru a putea vizualiza tot conținutul. Abonează-te aici!

Acest articol este proprietatea Vecinul.net și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link activ către pagina acestui articol.

Share


Alte articole



0 Comentarii


Adaugă un comentariu

Îți apreciem părerea. Intră în cont și vei putea comenta.