Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Simona Stewart, House of Angels: „În România, e mai ușor să găsești jucării decât voluntari”

Img 0162 Simona Stewart, House of Angels: „Voluntariatul nu înseamnă numai să dai bani, înseamnă să dai din timpul tău și din experiența ta”

Simona Stewart a plecat în America, iar când a revenit în România a deschis, într-o școală dezafectată, centrul pentru copii House of Angels. Povestea Simonei e despre lupta pe care oamenii o duc într-un mediu care te îndeamnă mai degrabă să renunți decât să reușești.

Simona are nevoie de orice ajutor pentru centrul pe care îl conduce cu atâta dragoste din 2002: donații, jucării, voluntari. Până acum însă, a constatat amar că „în România, e mai ușor să găsești jucării decât voluntari”. Și a și spus de ce într-un interviu pentru Vecinul.net.

La 70 de kilometri de București, în Găești, în aceeași curte în care funcționează un centru de servicii social modern, în care au fost investite 3,8 milioane de euro fonduri europene, se află o clădire veche, cu ziduri dărăpănate la exterior. E o fostă școală dezafectată. Imaginea de la exterior contrastează cu veselia desenelor de la interior. E un univers în care fericirea pare pictată pe fața copilăriei la fel cum tencuaiala acoperă ca o mască durerea de pe ziduri.

Peste 20 de copii sunt și acum ajutați să aibă parte de o copilărie normală. Simona Stewart, 40 de ani, s-a născut în Târgoviște și e președintele fundației Cara Bella care are ca obiect de activitate un centru de primire în regim de urgență pentru copii cu dizabilități. Centrul de numește House of Angels sau Casa Îngerilor.

Întrebată de Vecinul.net cum a ajuns să pună bazele acestui centru, Simona ne-a spus că „e o poveste de prințese. În urmă cu 15 ani, am plecat în Statele Unite și viața m-a ajutat să intru într-o familie cu posibilități financiare. Când am fost întrebată ce vreau să fac, am spus că vreau să ajut copiii din România,” ne-a spus Simona.

Mama mea fusese asistentă medicală în spitalul din Târgoviște și am avut tot timpul imaginea unei secții de pediatrie cu paturile de metal, cu zăbrele și erau 3-4 copii înăuntru cu sticluțe cu ceai. Imaginea asta m-a urmărit zeci de ani,” a explicat ea.

S-a întors în România cu dorința de a realiza un proiect, susținută fiind însă și de o serie de fundații din SUA doritoare să se alăture acestei inițiative.

 

Fericirea din clădirea dezafectată 

„Aveam viziunea unei case vesele, pline de copii fericiți, chiar dacă erau orfani. Am ajuns în România și m-am lovit de birocrația de aici. Consiliul Județean Dâmbovița mi-a propus să-mi dea o clădire pe care nu o mai folosea. Era o clădire dezafectată, începută ca o fostă școală, neterminată, însă am fost de acord [să ne desfășurăm activitatea acolo]. Noi am investitit foarte mulți bani în clădire, am renovat-o și am transformat-o în module de tip familial, respectiv mici apartamente pentru copiii abandonați în spital. Se întâmpla în 2002 și aproape un an a durat renovarea. Inițial, am deschis parterul și doi ani mai târziu am renovat etajul și am mărit centrul,” povestește Simona.

Funcția inițială a centrului, care s-a schimbat între timp, a fost cea de maternitate. „Ideea era să ajutăm bebelușii care erau abandonați în spital. Noi eram o măsură de tampon între abandonul lor fizic în spital și o măsură de protecție ulterioară, respectiv o adopție națională sau un plasament în sistem maternal. Bebelușii care ajungeau la noi aveau 500 de grame, un kilogram. Menirea noastră era să-i aducem la greutatea optimă și ulterior să fie capabili sa intre într-o familie. Proiectul a fost foarte frumos, am avut bucurii și realizari, dar în 2006 s-a dat o nouă lege în acord cu cerințele de aderare la Uniunea Europeană care spunea că orice copil abandonat în spital nu mai trebuie să intre într-o instituție privată sau de stat, ci va merge direct la asistentul maternal. Acest lucru m-a dezechilibrat pentru că toată energia mea era canalizată spre acești copii,” ne-a mărturisit Simona.

În urma implementării acestei măsuri, proiectul de la Găești nu-și mai găsea locul. „Am început să caut alte nevoi în județ și am descoperit un segment neacoperit în județ. Nu neapărat neacoperit, nu neapărat ignorat, ci mai degrabă evitat de majoritatea fundațiilor și chiar la nivel de stat: este vorba de îngrijirea copilului cu handicap,” ni s-a confesat cea care a transformat antreprenoriatul social dintr-un concept abstract, de manual, într-un concept validat de societate.

„Eu mi-am dorit să-i integrez, i-am luat pe acești copii din instituțiile de stat, am organizat un cabinet de kinetoterapie și terapie ocupațională, avem kinetoterapeut, medici cu care colaboram. Au dat rezultate, însă acestea sunt încete și se văd în timp. Avem proiectul de șase ani și de abia acum începem să vedem rezultatele. Unii dintre copii împlinesc vârsta de 18 ani, iar ei nu sunt capabili să aibă deprinderile primare de a se îmbrăca sau de a mânca singuri. Știm că nu avem cum să se recupereze în totalitate, dar vrem să fie cât de cât independenți în viață,” ne spune Simona cu ușurarea persoanei care își vede răsplătite eforturile și perseverența.

 

Copiii uitați de stat odată ce devin majori 

Centrul „House of Angels” oferă acum două tipuri de servicii. Primul serviciu este centrul rezidential pentru copilul cu handicap și cel de-al doilea este un centru de zi pentru copilul provenit din familii defavorizate.

Capacitatea primului centru care găzduiește copii cu vârste de la 3 la 18 ani este de 22 de persoane. Statul a uitat însă de copiii cu dizabilități care devin majori.

„Am avut copii care au ajuns la vârsta de 18 ani, sunt la noi de 6 ani și nu au unde să meargă pentru că alte instituții sunt ocupate, iar noi nu putem să-i lăsăm în stradă pentru că sunt ca și copiii noștri. Vorba românului: unde mănâncă 22 mai mănâncă unul și încă unul și tot așa vreo șase în plus. Unii au și 22 de ani și nu știu ce să facem. E o nebuloasă atât din punct de vedere legal, cât și practic pentu că nu există o soluție pentru copilul cu handicap devenit adult. Ce se poate face? Rolul nostru este să-i pregătim pentru viața de adult cu handicap, dar ce facem cu ei? Menționez că au un handicap ridicat și nu sunt totuși copii care să fie capabili să învețe o meserie,” ni se confesează cu amărăciune Simona.

 

„Sunt frustratată de faptul că eu ca ONG care am avut sute de orfani și copii nu suntem invitați să participăm la dezbaterile pe diferite legi adoptate care nu au nicio legătură cu realitatea. Și atunci mergem cum merg românii <<ce sa facem? Merge si asa?>> Așa nu se mai poate însă, undeva o să ne blocăm și deja suntem blocați pentru că noi avem o capacitate de 22 de copii și avem 6 copii în plus. Cred că e o problemă la nivel national,” a spus fondatoarea „House of Angels”.

 

„Casa îngerilor” adăpostește și copii proveniți din familii defavorizate

„Avem familii care locuiesc în barăci. Am construit chiar și case pentru unele dintre ele. Copiii vin aici și beneficiză de asistență pentru teme, au jocuri educative, au mese calde, interacționează și privesc viața altfel. Sigur, seara se duc înapoi acasă,” ne-a spus Simona, care a găsit și o motivație pentru acești copii.

„Eu m-am gândit așa și le-am spus: Voi vedeți două vieți și este decizia voastră spre ce drum să mergeți. Aveți posibilitatea să vedeți ce se întâmplă dacă mergeți la școală și să aveți o viață în care să aveți televizoare, să aveți acces la informație, să va îmbrăcați frumos, să interacționați, să mergeți în parc cu copiii sau aveți cealaltă posibilitate în care în vacanțe să mergeți la cosit de fân, să mergeți cu vacile pe câmp sau să stați într-o cameră fără lumina. Este numai decizia voastră ce vreți,” a spus ea, adăugând că acest tip de îndemn și acest proiect a avut succes.

„Eram puțin reticentă la acest proiect, dar reticența s-a spulberat în momentul în care în prima zi din vacanța mare, la prima oră, la 7 dimineața, toți copiii nostri – avem 26 de copii – ne așteptau în fața centrului. Ei au venit la centru în prima zi de vacanță și atunci ne-am dat seama că totuși proiectul are impact,” ne-a mărturisit Simona.

Mai multe povești de succes s-au născut la acest centru. „Avem un băiețel care face fotbal, are un talent nativ de fotablist așa că l-am înscris la București la școala Toni Doboș și este unul dintre cei mai buni de acolo. I-am plătit toate costurile și ne mândrim că vom avea un fotablist. Avem copii care s-au angajat, au înțeles ce le-am spus noi și și-au schimbat viața,” ne spune ea cu mândrie.

Sunt însă și multe povești triste.

„Am avut cazuri în perioada în care aveam grijă de bebeluși. Am primit un telefon de la Poliția Locală din Găești și ne-a spus că a găsit doi copii pe câmp. Erau sănătoși, doi îngerași, o fetiță și un băiețel, abandonați, pe câmp, în frig. Copiii au stat la noi și au venit apoi la centrul de zi, iar acum copiii sunt la liceu,” povestește Simona despre miracolele pe care le-a trăit.

 

„Voluntariatul nu înseamnă numai să dai bani, înseamnă să petreci timp, să dai din timpul tău și din experiența ta”

Centrul „House of Angels” de la Găești are nevoie de bani, dar și de alte lucruri.

„Avem nevoie de jucării, avem nevoie de îmbrăcăminte, avem nevoie de voluntari care să vină să interacționeze cu copiii. Oricine are într-un weekend câteva ore la dispozție și vrea să doneze aceste ore copiilor poate să vină. Copiii sunt dornici să interacționeze cu oamenii. Avem voluntari din Statele Unite, Anglia, Spania care vin regulat, dorm la noi și interacționează zilnic cu copii. Rezultatul? Copiii noștri față de cei din alte centre sunt mai dezinvolți, nu mai au acea timorare. Sigur, avem nevoie și de bani, dar aș vrea ca banii să fie donați personal. Noi folosim banii ca să facem proiecte speciale: pentru zilele copiilor sau să-i ducem la mare sau la munte. Avem nevoie de bani pentru proiecte și atâta timp cât ei vin și văd ce se întâmplă aici deschiderea este alta și satisfacția personală e alta,” spune cea care a fondat centrul și care a constatat că între România și SUA există unele diferențe majore.

„În Statele Unite, avem familii care donează 10 dolari pe lună timp de un an de zile. Aici, mă gândeam că dacă am avea 10 lei pe lună de la o persoană nu ar fi un efort prea mare. Dacă acești 10 lei vor fi înmulțiți la 10, 20, 50 de persoane, ne-ar ajuta mai ales iarna când utilitățile sunt foarte mari. În plus, avem mulți copii care merg la școală, sunt cheltuieli pe care nu le putem acoperi din sursele noastre de până acum.”

Mai e însă o diferență notabilă: voluntariatul e însă oarecum o noțiune necunoscută la noi în țară.

„Dacă întrebi pe cineva <<doriți să faceți voluntariat>>, întrebă <<ce să fac?>> căci omul nu înțelege ce să facă acolo, să spele vasele sau ce? Voluntariatul aici înseamnă să vii să petreci timpul cu niște copii defavorizați de soartă, care nu au părinți, care nu știu ce înseamnă apropiere... Asta înseamnă voluntariatul. Voluntariatul nu înseamnă numai să dai bani, înseamnă să petreci timp, să dai din timpul tău și din experiența ta. Să vii să înveți copiii matematică sau limba română. Vin cei din America și fac cursuri de engleză cu ei. În orice există un voluntariat,” apreciază ea.

 

Vecinul.net a întrebat-o atunci pe Simona: „E mai ușor să găsești oameni dispuși să ofere o jucărie în loc să devină voluntari?”.

„Da, cu siguranță,” spune Simona, care crede că oamenilor le este dificil să se implice.

„E mult mai ușor să te duci să cumperi un pachet cu jucării și să le trimiți și te simți cu conștiința împăcată că ai făcut un lucru bun. Dar asta nu înseamnă mare lucru. Jucăriile alea, copilul cu handicap le folosește o săptămână, o lună, le distruge și s-au dus. Tu nu rămâi în amintirea acelui copil. Voluntarii din Spania, când vin în grup de 10-20, aduc jucării nenumărate, dar întrebarea copiilor știți care e? Când vin spaniolii? Nu întreabă unde e ursulețul de pluș. Ei tânjesc după interacțiunea umană,” e mărturisirea cutremurătoare a celei care refuză să se dea bătută și luptă în România să creeze un centru ca afară.

 

Dacă vrei să susții activitatea House of Angels, poți face acest lucru donând centrului folosind link-ul de aici: http://www.houseofangelsromania.org/help-an-angel.html

 

Abonează-te ACUM la Vecinul.net și află ce o motivează pe Simona să meargă mai departe, ce planuri are și, mai ales, de ce nu renunță.

Prețul unui abonament este de 15 lei pe lună sau 99 de lei pe an. Susține jurnalismul de calitatea și abonează-te acum direct aici: http://vecinul.net/plata

 

Ai nevoie de cont premium pentru a putea vizualiza tot conținutul. Abonează-te aici!

Acest articol este proprietatea Vecinul.net și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link activ către pagina acestui articol.

Share


Alte articole



0 Comentarii


Adaugă un comentariu

Îți apreciem părerea. Intră în cont și vei putea comenta.