Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.


Valeria Răcilă van Groningen: „Dacă ți se iau sportul și cultura, ce poți să mai faci?”


Ce poți să faci în România? Să fugi? Ce-ai spune dacă răspunsul ar fi da și ar fi chiar cu folos? Cea mai bună promovare turistică pentru o țară e un maraton internațional, spune fosta campioană olimpică la canotaj Valeria Răcilă van Groningen pentru Vecinul.net.

Valeria este președintele asociației care organizează maratonul internațional de la București, care va avea loc anul acesta pe 8-9 octombrie și la care vor participa peste 10.000 de oameni din 50 de țări. Ea crede că autoritățile ar trebui să sprijine astfel de evenimente importante. „Este elementar, este important. Dacă ți se iau sportul și cultura, ce poți să mai faci?”


Ce contează când ajungi sus, în vârful unui munte sau al unei companii

Img 3601-2 Costin Miu, ghid montan și specialist în comunicare, pe unul din vârfurile din Mont Blanc.

La început a fost cuvântul și cuvântul avea 7.000 de metri. Costin Miu, 42 de ani, a lăsat mapa specialistului în comunicare și și-a pus în spate rucsacul de ghid montan. Vecinul.net a stat de vorbă cu el și l-a întrebat care sunt lucrurile care contează ca să ajungi sus, fie că pe vârful unui munte, fie în vârful unei corporații.


„Următoarea carte va fi despre tata. Anul acesta l-am întalnit prima dată.”

Img 4959 Laura Nureldin, jurnalistă și prezentatoare de știri de 13 ani, a început deja să scrie a doua carte.

Laura Nureldin, jurnalistă și prezentatoare de știri de 13 ani, a început deja să scrie a doua carte, după ce în acest an a publicat primul ei roman, intitulat ,,Regii timpului”. Noua poveste nu va fi una de ficțiune, ci va fi inspirată din viața personală. ,,Are legătură cu viața mea, cu tatăl meu, mai exact. Cea mai mare surpriză a fost să aflu că trăiește”, spune Laura, 36 de ani, pentru Vecinul.net.